Adversarele care i-au fost scoase în cale naționalei feminine de handbal a României nu sunt atât de dificile cum par la prima vedere. Cel puțin așa consideră președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu. Oficialul FRH spune că echipa care va câștiga grupa C de la Campionatul Mondial din China va avea cele mai mari șanse să cucerească trofeul intercontinental. Gațu a caracterizat și adversarii, remarcând că Norvegia (campioana olimpică și europeană) a slăbit după retragerea a patru jucătoare importante.
"Aș fi preferat grupa D, dar e bine și așa. După mine, cine va câștiga grupa noastră va deveni campioană mondială. Cred că ne putem gândi la o medalie. Oricum, nu trebuie să vorbim, ci să muncim. Dacă e adevărat că din naționala Norvegiei s-au retras patru jucătoare, atunci șansele noastre cresc. Noi o să le avem în China pe Cristina Vărzaru și Valeria Beșe, dar și o Cristina Neagu mult mai matură în joc, dar să nu îl uităm pe Radu Voina, care este foarte important.", a mărturisit Gațu.
România este în grupa C a Campionatului Mondial din China alături de Norvegia, Ungaria, Tunisia, Japonia și Chile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER